Surprinde-i pe cei dragi cu un cadou special de la Colectii Dulci

Se pare ca saptamana asta e una duuulce! Inca de la inceputul saptamanii v-am vorbit de bunatati si am sa o inchei tot cu ceva delicios!

V-am aratat pe facebook ce bunatati am primit de la Colectii Dulci. Am primit cu mult entuziasm un colet tare frumos ambalat si l-am deschis cu strangere de inima sa nu stric cutia frumos aranjata, dar cu mare nerabdare sa vad ce bunatati o sa gasesc inauntru.

Ce ne daruiesc cei de la Colectii Dulci?

Aceasta noua idee reuseste sa ne bucure, datorita celor doi tineri care au pus mult suflet in transmiterea emotiilor prin intermediul turtei dulci. Idee a pornit in luna cadourilor cand cei doi se gandeau sa daruiasca niste cadouri inedite cu ocazia Craciunului. Mirosul și aroma de turta dulce sunt o încantare care ne inunda sufletul mic de copil, amintindu-ne de copilarie. Impactul a fost atat de minunat, încat acestia au fost încurajați sa il împartaseasca cu NOI. Decorarea turtelor reprezintă partea lor preferata pentru ca au învațat sa le personalizeze, iar cine le primeste stie ca este un dar UNIC ! Deși turta dulce este cunoscută doar ca un desert de Crăciun, ei au îndrăznit să o raspandeasca si  pe tot parcursul anului. Astfel, a apărut COLECȚII DULCI personalizand marturii pentru nunti și botezuri, pentru petreceri tematice, dar si pentru simpla daruire a unui cadou dulce în locul clasicului tort.

Cand am descoperit pagina de facebook Colectii Dulci am ramas minute in sir admirand frumusetile de turta dulce ce ies de pe mana lor. Si la cat de bine arata imi imaginam cat de delicioase pot fi aceste turte dulci, desertul favorit al tuturor.

Am asteptat cu nerabdare coletul meu, mi-am ales ca turta dulce ce o sa o primesc sa fie cu tematica „make-up/fashion” considerand ca mi se potriveste pe deplin atat mie cat si blogului. Nu stiam la ce sa ma astept insa eram sigura ca va fi ceva fantastic.

Ambalajul a fost pregatit cu mare atentie si se vede ca pun mult suflet in ceea ce fac. Ador sa primesc colete frumos ambalate care transmit emotia si grija celui ce le impacheteaza. Am deschis coletul si am dat peste o multiiiime de turta dulce decorata absolut minunat! Mi-au fost atat de dragi incat cu greu am reusit sa musc din ele ( nu pentru ca nu miroseau absolut delicios ! ) si sa stric colectia de make-up primita. Gustul este absolut delicos, a turta dulce facuta in casa, ce imi aduce aminte de copilarie si nazbatiile pe care le faceam. Ce amintiri…

Cu siguranta cei de la Colectii Dulci au avut o idee inedita! Turta dulce poate fi savurata in orice moment al zilei si in orice perioada a anului. Cu ajutorul lor acum putem face un cadou inedit, special care va aduce cu siguranta zamebetul pe fata celui ce il primeste.

De asemenea e o idee perfecta si deosebita ca marturie de botez sau nunta, invitatii vor fi incantati si vor savura o turta dulce delicioasa!! Si fiindca maine este 1 iunie le puteti face un cadou special celor mici!

Ma bucur ca am descoperit ce minunatii ies de pe mainile celor ce detin Colectii Dulci. Acestia transmit prin munca lor, iubire, emotie si se vede ca fac ceea ce le place, reusind sa aduca un zambet maaare pe chipul celor ce primesc bunatatile lor!

Cum vi se pare aceasta idee? Ati vrea sa primiti un astfel de cadou delicios?

Share daca iti place...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Barbieru Cristina

20 Comments

  1. Ce idee fantastica,sunt si eu pasionata de prajiturit dar nu la acest nivel.Admir persoanele care au talentul acesta.

  2. eu ma gandesc cata rabdare trebuie sa ai sa faci lucrusoare de genul asta. Evident ca arata de zile mari, dar imi imaginez cata munca sta in spatele lor. Sunt mici, migaloase. Chiar sunt o idee misto de cadou.

  3. Cât de minunat arată turta dulce așa pictata.
    La Targul de Craciun din Viena, eram fascinata cat de frumos si colorat era pictata turta dulce.

  4. Mi-ai facut pofta de turta dulce, nici nu se putea altfel. Intr- adevar, arata intr-un mare fel aceste exemplare si nici nu iti vine sa musti din ele fiindca ai vrea sa le pastrezi. Iti dai seama ce incantata ar fi o domnisorica pasionata de make-up sa primeasca asa ceva ? 😀

  5. Waaaw. Nu m-am gandit ca dulciurile pot fi atat de glamour. Arata foarte bine aceste produse si mi-as dori sa primesc si eu asa ceva

  6. Vai ce dragut! Cadoul perfect! sa stii ca eram in pana de idei pentru cadoul unei prietene, dar cred ca voi apela la aceasta firma 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.