In decembrie incepe povestea. Mai exact, in cea de-a 3 zi de Craciun, am descoperit sa baietelul nostru Stefan, de 2 ani si 3 luni, are hernie inghinala. Totul a inceput atunci cand el s-a trezind plangand din somn.

Initial isi tragea burtica, ca mai apoi sa ne dam seama ca era foarte umflat in zona inghinala. L-am imbracat rapid si am dat fuga la urgente. Pana am ajuns, Stefan se linistise si nu mai era deloc umflat in zona respectiva. Asa ca ni s-a dat diagnostic probabil, de hernie inghinala cu recomandarea de a merge la un medic chirurg pediatru pentru confirmare.

Zis si facut! Am asteptat sa treaca sarbatorile de iarna, pentru ca nimeni nu s-ar fi uitat atunci la el, avand grija sa nu faca efort prea mare, sa nu alerge sau sa se forteze pentru a nu face o urgenta din aceasta afectiune.

Ajunsi la medicul chirurg pediatru ne-a fost confirmat ca baietelul are hernie inghinala. Stiind ca hernia inghinala este din nastere si noi pana in acest moment nu am banuit ca ar avea ceva, domnul doctor ne-a spus ca probabil s-a rupt mai tare din cauza efortului si asa a fost vizibil. L-am programat pentru operatie, pe care initial am amanat-o vreo 2 saptamani intrucat a fost putin racit si mi-am dorit ca el sa fie perfect sanatos inainte de a fi operat.

Cum a decurs operatia de hernie inghinala?

Am plecat dimineata pentru a fi internati, urmand ca dupa investigatii sa fie operat. Inainte de operatie, de la miezul noptii nu a avut voie sa manance nimic si nici sa bea vreun pic de apa. M-am gandit ca o sa fie foarte greu pentru noi, fiind tot alaptat, insa seara a trecut ok si nu am avut parte de prea multe urlete.

Dimineata in jurul orei 10 am fost chemati pentru operatie, inainte de aceasta discutand cu medicul anestezist si spunandu-i tot ce i-am administrat in ultima perioada si ce afectiuni are.

A intrat in operatie. Stres, mult stres, stiind ca asa mic, va fi anesteziat total. Desi mi s-a spus ca e o interventie chirurgicala usoara si necomplicata, am avut mari emotii…nu neaparat de operatie in sine, cat de anestezia generala.

Dupa aproximativ 30 minute am fost chemata la terapie intensiva. In drum spre camera lui, asistenta imi zice ” Sa nu plangi! ” L-am gasit acolo plangand, asa mic..intr-un pat asa de mare.  Plangea, suspina si din cauza anesteziei era ametit si desi ma auzea nu-si putea controla reflexele. Ma asteptam la asta, mai ales fiindca am tot citit pe Google despre anestezia generala la copii. La terapie intensiva a fost monitorizat in jur de jumatate de ora-o ora, nu stiu exact, caci nu m-am uitat la ceas, apo ne-au mutat in salon.

De la ora 10 pana la ora 3-4 a fost somnoros si plangacios si nici nu am avut voie sa ii dam sa bea apa sau sa manance, i-am umezit doar buzele. A trebuit sa asteptam sa treaca efectul anesteziei. Pe la ora 4 am inceput sa-l alaptez si deja s-a dat jos din pat si a inceput sa mearga pe hol. Deci, la 6 ore de la operatie de hernie inghinala, a inceput sa mearga, la inceput usor, usor..iar pe seara deja a inceput sa alerge.

El nu s-a plans de durere la operatie, ci se plangea ca-l doare locul in care i-a fost pusa branula, pe seara fiind nevoiti sa o dam jos. Seara a trecut ok, a dormit chiar daca nu i-a fost administrat vreun calmant.

Am fost externati a doua zi si nu am avut vreun regim special de mancare. La 5 zile de la operatie, am mers la medicul chirurg si i-au fost scoase firele.

Operatia in sine e destul de usoara si rapida, dar emotiile noastre, ale adultilor sunt extrem de mari. Dar ma bucur ca acum, la o luna de la operatie, Stefan se simte bine si am trecut usor peste acea perioada.

Asadar, dragi mamici, care veti trece prin asta, sa stiti ca totul va fi bine. Alegeti un medic chirurg pediatru de incredere si cu experienta si cu ajutorul lui Dumnezeu va trece si aceasta perioada.

Voi ati trecut printr-o astfel de operatie cu copilul vostru? Cum a fost?